Maki sushi
By Muza-chan on Jan 10, 2008 | In Cuisine | 6 feedbacks »
Maki sushi ( 巻き寿司 ) sunt rulouri de orez, cu diferite umpluturi, înfăşurate în nori ( o specie de algă ). Ca umplutură se poate folosi: somon afumat, ton afumat, castravete, avocado, asparagus, ghimbir, creveţi, ţipar. Umplutura se poate aşeza în aşa fel încât în secţiune să se obţină diferite desene (în Japonia există concursuri pe această temă ).
Temaki sushi conţin aceleaşi ingrediente, dar se rulează în formă de cornet.

Pentru că în România nu se găsesc separat unele ingrediente, vă recomand să folosiţi kitul de sushi de la Blue Dragon.
Follow up:
Acesta conţine tot ceea ce este necesar pentru preparare, în afară de umplutură. Pentru umplutură folosiţi 150 g de somon afumat (preferabil să fie deja tăiat în felii foarte subţiri; vor fi necesare 4 felii). Se pot folosi şi alte tipuri de umplutură, exemple găsiţi şi pe cutie. Dacă preferaţi mâncarea mai condimentată cumpăraţi în plus un tub de wasabi, tot de la Blue Dragon şi o sticluţă de sos de soia. Kit-ul conţine o cantitate prea mică, după părerea mea.
Există mai multe metode de fierbere a orezului pentru sushi, una dintre ele este explicată în kit. Eu vă recomand următoarea:
Spălaţi orezul cu apă rece de câteva ori, până ce apa rămâne limpede. Puneţi orezul în apă şi lăsaţi-l să se înmoaie o jumătate de oră. După aceea puneţi-l într-o strecurătoare ca să se scurgă apa. Într-o oală, preferabil cu fund dublu, puneţi orezul, puţină sare şi apă (o măsură de orez la 1,3 măsuri de apă ). Se fierbe la foc mic aproximativ 12 minute, până se evaporă toată apa, mestecând uşor, cu grijă să nu striviţi boabele. Orezul trebuie să rămână mai tare, nu trebuie să se fiarbă mult. Se ia de pe foc, se pune capacul şi se lasă 10 minute.
Se mută orezul într-un vas care să nu fie metalic (preferabil din lemn) şi se amestecă uşor cu lingura de lemn, în acelaşi timp turnându-se oţetul de sushi. Se lasă să se răcească.
Se întinde covoraşul de bambus (makisu) pe suprafaţa de lucru şi se acoperă cu una dintre cele 4 foi de nori. Se presară uniform un sfert din cantitatea de orez pe foaia de nori, netezind cu degetele uşor umezite. Aveţi grijă să lasaţi 1-1,5 cm de nori pe margine neacoperită de orez. Se pune deasupra somonul afumat, pe mijloc. Apoi se rulează. Pentru a lipi marginea de nori, se umezeşte puţin alga. Se va lipi imediat. După ce se rulează, se taie în 6 bucăţi. Aveţi grijă să folosiţi un cuţit foarte ascuţit, pentru a face o tăietură frumoasă. Din când în când, spălaţi lama cuţitului cu apă rece pentru a îndepărta resturile depuse.
Pentru a obţine sosul, se amestecă wasabi cu sosul de soia. Sosul se serveşte în farfurii mici, câte una pentru fiecare persoană.

Feedbacks:
Comments are closed for this post.

The Sad Story of the Hidden Ginkgo from Tsurugaoka Hachimangu

A Japan Photo per Day - Street Scene in Kabukicho