In order to reach the main building of the Tsurugaoka Hachimangu Shrine, you have to climb 61 steps.

On the left side, it was impossible not to notice an impressive 1000-year old ginkgo tree, 30 meters tall, which remained in history because of an event that took place in 1219.

Unfortunately, this magnificent tree died yesterday morning (March 10), uprooted by a huge storm that swept the region.

The 1000-year old ginkgo tree at Tsurugaoka Hachiman-gū Shrine, uprooted by storm. Image via: Wikipedia

When I photographed it 6 months ago, it was strong and healthy and marked with a shimenawa. At Shinto shrines, shimenawa are used to mark the places inhabited by Kodama spirits and cutting down these trees is strictly forbidden.

The legend says that on February 12, 1219, Minamoto no Yoshinari, also known by his monk name Kugyo, hid behind this tree, planning to assassinate Minamoto no Sanetomo, the third Shogun of the Kamakura Shogunate.

Kugyo was the second son of the second Shogun of Kamakura, Minamoto no Yoriie, and the nephew of Minamoto no Sanetomo.

Kugyo managed to kill the Shogun, but he was captured by a samurai and beheaded the next day.

However, according to Azuma Kagami, where this story was recorded around the year 1266, Kugyo attacked the Shogun “from the side of the stone stairs", and the ginkgo tree wasn’t referred.

The ginkgo tree was mentioned for the first time in the Shinpen Kamakurashi, a much later writing, from the Edo period.

Anyway, in the oral tradition, the tree became known with the name kakure-icho (隠れ銀杏 - hidden ginkgo).
In 1955, the tree was designated by the Kanagawa Prefecture as a natural monument…

Pentru a ajunge la clădirea principală a altarului Tsurugaoka Hachimangu din Kamakura trebuie urcate 61 de trepte.

În partea stângă a scării, era imposibil să nu observi un impresionant arbore ginkgo, bătrân de 1000 de ani, având peste 30 de metri înălţime, care a rămas în istorie datorită unui eveniment care a avut loc în anul 1219.

Din păcate, ieri dimineaţă (10 martie), acest arbore magnific s-a prăbuşit, doborât de o puternică furtună care s-a abătut asupra regiunii.

The 1000-year old ginkgo tree at Tsurugaoka Hachiman-gū Shrine, uprooted by storm. Image via: Wikipedia

Când l-am fotografiat acum şase luni era puternic şi sănătos şi era marcat cu o shimenawa. La altarele shinto se folosesc shimenawa pentru a marca locurile care sunt locuite de Kodama, iar tăierea copacilor astfel marcaţi este strict interzisă.

Conform legendei, pe 12 februarie 1219, Minamoto no Yoshinari, cunoscut şi cu numele de călugăr Kugyo, s-a ascuns în spatele copacului înainte de a-l asasina pe Minamoto no Sanetomo, al treilea shogun al Shogunatului Kamakura.

Kugyo era al doilea fiu al celui de-al doilea shogun al Shogunatului Kamakura, Minamoto no Yoriie şi nepotul lui Minamoto no Sanetomo.

Kugyo a reuşit să-l omoare pe shogun, dar fost prins de un samurai şi decapitat a doua zi.

Conform Azuma Kagami, care a fost scrisă în jurul anului 1266, Kugyo l-a atacat pe shogun venind dinspre scări, iar despre copac nu se spune nimic.

Copacul este menţionat prima dată în Shinpen Kamakurashi, lucrare care a fost scrisă mult mai târziu, în Perioada Edo.

Însă în tradiţia orală copacul a rămas cu numele de kakure-icho (隠れ銀杏 - ginkgo ascuns).
Arborele a fost declarat monument la naturii de către Prefectura din Kanagawa în 1955…

36 years ago, on March 9 1974, Lieutenant Hiroo Onoda, from the Japanese Imperial Army Intelligence, surrendered after almost 30 years of hiding on a Philippine island.

Hiroo Onoda as a young officer, image via Wikipedia

In December 1944, Onoda, who was an elite commando, was sent on the Philippine island of Lubang, with a mission to gather information and to conduct guerrilla warfare. However, after several months, the island was taken by the American troops and Onoda withdraw to the jungle hills, with other three soldiers: Private Yuichi Akatsu (who surrendered in 1950), Corporal Shoichi Shimada (who died in 1954) and Private Kinshichi Kozuka (who died in 1972).

He was officially declared dead in December 1959, but multiple incidents indicated otherwise and Onoda became famous, because the local residents and the Philippine police often told stories about encounters with him.

Despite the efforts made to convince him to surrender (by leaflets, newspapers and even letters and messages spoken on loudspeakers by friends and relatives), Hiroo Onoda refused to believe that the war was over. When he was briefed for the mission, his commander told him:

You are absolutely forbidden to die by your own hand. It may take three years, it may take five, but whatever happens, we’ll come back for you. Until then, so long as you have one soldier, you are to continue to lead him. You may have to live on coconuts. If that’s the case, live on coconuts! Under no circumstances are you to give up your life voluntarily.

The residents were frightened, because Onoda and his soldiers were stealing rice, clothing, every few months a cow, and at some point they even set fire on the rice collected by the farmers.

During all this guerrilla, it seems that they killed about 30 local residents, injured around a hundred of them and engaged in shootings with the police several times (one of his men, Kinshichi Kozuka, died during a confrontation with the police, in 1972).

In February 1974, Norio Suzuki, a young Japanese traveler, who knew about these encounters, went in Philippine to search for “Lieutenant Onoda, a panda, and the abominable snowman, in that order”. He managed to find Onoda, they met and became friends. Suzuki explained that the war was long ended and Onoda told him that would agree to surrender only if he received the order from one of his commanders.

I am a soldier and remain true to my duties.

Suzuki returned to Japan and with help from authorities he found Onoda’s commanding officer, Major Yoshimi Taniguchi, who was now a books seller. Taniguchi agreed to go to meet Onoda and deliver the orders to surrender.
Onoda met him on March 9, 1974, dressed in his old uniform, equipped with his sword, his Arisaka rifle still in good condition, his ammunition and several grenades. He listened to the orders and finally accepted that the war was over and surrendered.

Hiroo Onoda when he surrendered, image via Wanpela

When he surrendered, Onoda was 52 years old and was perfectly healthy. He declared that during all this period of time he was “sick in bed” just once! He was always careful and monitored his body temperature constantly. He noticed that after eating meat his temperature raised and that after drinking coconut milk the temperature returned to normal, so he constantly adjusted his diet.
An amazing fact is that he had no cavities, because he brushed his teeth daily with palm tree fibers.

In order to be repatriated, Onoda received a pardon for his acts from the Philippine President Ferdinand Marcos. Returned home, he was welcomed as a hero and he published his memories (No Surrender: My Thirty Year War). However, he never managed to adapt to the modern life in Japan and after only one year in Japan, he moved to Brazil, where he became a cattle farmer and married in 1976.

Hiroo Onoda returned to Japan in 1984, after he read in a newspaper about a student who killed his parents, and he established an educational camp for young people, the Onoda Shizen Juku (Onoda Nature School).

When I was living in Brazil in the 1980s, I read that a 19-year-old Japanese man killed his parents after failing the university entrance exam. I was stunned. Why had he killed his parents instead of moving out? I guess he didn’t have enough confidence. I thought this was a sign that Japanese were getting too weak. I decided to move back to Japan to establish a nature school to give children more power.

In 1996, he returned to Lubang Island, revisiting his hiding place and donating 10,000$ for the local school. He is currently 87 years old and lives in Japan and Brazil.

His words impressed me:

Every minute of every day, for 30 years, I served my country. I have never even wondered if that was good or bad for me as an individual

For more information:

• Wikipedia
• wanpela.com
• The Japan Times
• Military History
• primitiveways.com

Acum 36 de ani, pe 9 martie 1974, locotenentul Hiroo Onoda, ofiţer al Serviciul de Spionaj al Armatei Imperiale, s-a predat după ce a stat ascuns pe o insulă din Filipine aproape 30 de ani.

Hiroo Onoda as a young officer, image via Wikipedia

În decembrie 1944, Onoda fusese trimis pe insula Lubang din arhipelagul Filipine, cu misiunea de a aduna informaţii şi a sabota inamicul. Peste câteva luni însă, insula a fost cucerită de americani, iar Onoda s-a retras în junglă, împreună cu alţi trei oameni, soldatul Yuichi Akatsu (care s-a predat în 1950), caporalul Shoichi Shimada (mort în 1954) şi soldatul Kinshichi Kozuka (mort în 1972).

Onoda a fost declarat oficial mort în decembrie 1959, dar incidente multiple au indicat faptul că era încă în viaţă şi a devenit celebru, pentru că localnicii şi poliţia filipineză povesteau deseori despre întâlnirile cu el.

Cu toate că i se spusese de mai multe ori că războiul s-a sfârşit (prin fluturaşi, ziare sau chiar scrisori de la rude), Onoda a refuzat să se predea, până nu a primit ordin de la comandantul său, aşa cum i se spusese la plecare:

Îţi este interzis să te sinucizi. S-ar putea să treacă trei ani, s-ar putea să treacă cinci, dar orice s-ar întâmpla, o să venim după tine. Până atunci, atâta timp cât mai ai un sodat în subordine, tu vei continua să-l conduci. Dacă vei fi nevoit să trăieşti cu nuci de cocos, vei trăi cu nuci de cocos. Dar în niciun caz nu te vei preda.

Localnicii erau speriaţi, pentru că el şi colegii săi furau orez şi haine, odată la câteva luni câte o vacă şi chiar le-au dat foc la proviziile de orez.

De-a lungul acestor conflicte se pare că au murit circa 30 de localnici, au fost răniţi aproximativ o sută şi au avut loc mai multe schimburi de focuri cu poliţia (într-o astfel de confruntare, în 1972 a murit unul dintre oamenii săi, Kinshichi Kozuka).

În februarie 1974, Norio Suzuki, un tânăr japonez călător, care auzise poveştile despre Onoda, a plecat în căutarea “Locotenentului Onoda, a unui panda şi a lui Yeti, în această ordine". Cei doi s-au întâlnit şi s-au împrietenit.
Suzuki i-a explicat că războiul s-a sfârşit de multă vreme, iar Onoda a fost de acord să se predea dacă Suzuki îi aduce ordinul de la comandantul sau:

Sunt soldat şi urmez ordinele.

Suzuki s-a întors în Japonia şi cu ajutorul oficialităţilor l-a găsit pe comandantul lui Onoda, maiorul Yoshimi Taniguchi, care acum era vânzător de cărţi. Taniguchi a fost de acord să se întâlnească cu Onoda şi să-i citească ordinul. Onoda l-a întâmpinat îmbrăcat cu vechea uniformă, cu sabia, puşca Arisaka încă funcţională, muniţia rămasă şi câteva grenade, a ascultat ordinul şi s-a predat.

Hiroo Onoda when he surrendered, image via Wanpela

Când s-a predat, Onoda avea 52 de ani şi era sănătos. A declarat că în această perioadă a fost bolnav “la pat” cu febră doar o singură dată! A fost mereu atent la ce mănâncă, şi-a monitorizat continuu temperatura corpului, având grijă să nu facă febră. A observat că după ce mânca carne, temperatura corpului îi creştea, şi ca să o aducă la normal, bea lapte de nucă de cocos. Surprinzător a fost faptul că nu avea carii, deoarece şi-a spălat dinţii zilnic cu fibre de palmier.

Pentru a putea fi repatriat, Onoda a primt iertare de la preşedintele Ferdinand Marcos. Întors acasă, a fost primit ca un erou. Însă nu s-a mai putut adapta la stilul de viaţă din Japonia şi după un an, după ce şi-a publicat memoriile (No Surrender: My Thirty Year War), s-a mutat în Brazilia, unde a devenit fermier. În 1976 s-a căsătorit.

Onoda s-a reîntors în Japonia în 1984, după ce a aflat despre cazul tânărului care şi-a omorât părinţii după ce a ratat intrarea la universitate, şi a înfiintat un centru de educaţie pentru tineri Onoda Shizen Juku (Onoda Nature School).

Când locuiam în Brazilia, în 1980, am citit despre un tânăr japonez de 19 ani care şi-a omorât părinţii după ce a ratat intrarea la facultate. Am rămas înmărmurit. De ce şi-a omorât părinţii, când putea să se mute? Cred că el n-a avut suficientă încredere. M-am gândit că acesta este un semn că japonezii au devenit slabi. Atunci am decis să mă întorc în Japonia şi să înfiinţez o şcoală, pentru a da tinerilor mai multă putere.

În 1996 a vizitat locul unde a stat ascuns aproape 30 de ani şi a donat 10.000$ pentru o şcoală. În prezent, are 87 de ani şi trăieşte în Japonia şi Brazilia.

Cuvintele lui m-au impresionat:

În fiecare minut, timp de 30 de ani, mi-am servit ţara. Nu m-am gândit niciodată dacă e bine sau rău pentru mine, ca individ.

Pentru mai multe informaţii:

• Wikipedia
• wanpela.com
• The Japan Times
• Military History
• primitiveways.com