Grădina zoologică din Ueno

Nu puteam să vizitez Tokyo şi să nu merg la grădina zoologică. Aşa că într-o zi cu soare puternic, cea mai caldă zi dintre toate cele petrecute acolo, dimineaţa devreme, m-am urcat în metrou şi am ajuns în câteva minute în staţia Ueno. Grădina zoologică, înfiinţată în anul 1882, cea mai veche din Japonia, se află în parcul Ueno.

Evident, unul dintre primele animale vizitate a fost cocorul japonez ( tsuru ), pasărea naţională a Japoniei, folosit şi ca siglă de către Japan Airlines până în anul 1989. Nu prea vroia să fie fotografiat, dar l-am “vânat” până la urmă.

Follow up:

În mitologia japoneză se spune despre cocor că trăieşte 1000 de ani, fiind simbol al longevităţii. De asemenea, cocorul simbolizează fidelitatea, deoarece aceste păsări îşi aleg perechea pe viaţă. Kimono-urile folosite la nunţi au motive cu cocor. Vă mai amintiţi probabil de fetiţa din Hiroshima, Sadako Sasaki, despre care vă povesteam într-un alt articol, cea care a făcut sute de origami în formă de cocor. Cocorul simbolizează şi pacea, după 11 septembrie 2001, voluntari de la Japanese American National Museum au împăturit mii de cocori pe care i-au trimis la New York, la secţiile de poliţie, pompieri, muzee şi instituţii de cultură.

În grădinile zoologice moderne, aşa cum am văzut în Berlin, s-a renunţat la cuştile cu garduri metalice şi s-au înlocuit cu geamuri securizate, pentru zonele cu animale periculoase, sau cu şanţuri, cu sau fără fire electrice, la ierbivore şi păsări. Cea din Ueno este puţin de modă veche, deoarece multe dintre cuşti au gratii în stil vechi, iar spaţiile sunt destul de mici. Există şi excepţii, tigrul era separat de vizitatori printr-un geam securizat.

Întâlnirea în aceste condiţii cu un animal periculos, mai ales cu o felină care are obiceiul să se plimbe de-a lungul geamului şi să încerce să găsească o trecere sau măcar să mă miroasă, mi-a crescut pulsul. Am obiceiul să stau şi să privesc mult timp felinele mari, pentru că mă fascinează. Tigrul de la Ueno este o specie din Sumatra pe care nu o mai văzusem pe viu până atunci, aşa că am stat mult şi l-am privit. Copiii erau foarte nostimi, râdeau şi se mirau şi atunci când animalul venea foarte aproape de ei exclamau kowai!.

Copiii japonezi sunt educaţi să stea foarte aproape de însoţitor, iar dacă te văd că eşti străin, stau şi mai departe de tine. Îmi amintesc de experienţa de la grădina zoologică din Berlin când destul de mulţi copii, văzând că mă uit curioasă la animale, încercau să vorbească cu mine. Abia când le făceam semn că nu ştiu nici un cuvânt în germană înţelegeau că sunt turist.

Japonezii excelează în ce priveşte amenajarea spaţiilor cu temperatură controlată. M-au impresionat sistemele de aer condiţionat pentru spaţii semideschise. Nu ştiu cât consumă, probabil destul de mult, dar în Tokyo nu pare să se facă economie de energie electrică. În magazinele semideschise aerul condiţionat este dat tare, la hotel îngheţam când intram în cameră, mereu găseam 17-18 grade, în metrou era rece. Grădina zoologică nu făcea excepţie, ursul polar şi pinguinii o duceau excelent.

Nu pot spune acelaşi lucru referitor la mine, deoarece m-am plimbat mult căutând o răcoritoare pe gustul meu. Existau multe automate cu sucuri, ca peste tot în Tokyo, singurul inconvenient în grădina zoologică a fost faptul ca nu am găsit decât produse Coca Cola, care probabil aveau contract de exclusivitate. După părerea mea, ei şi Pepsi sunt cele mai slabe produse din Tokyo, şi cu toate că au gust mai bun decât cele care se comercializează la noi, adică nu sunt atât de dulci şi sunt mai concentrate, nu se pot compara cu firmele locale.

Vedeta grădinii zoologice era ursul panda Ling Ling, pe care l-au primit din China în anul 1972. Am citit că zoo din Ueno colaborează cu Beijing Zoo ( China ), San Diego Zoo ( USA ) şi Chapultepec Zoo ( Mexico ) pentru conservarea urşilor panda. Zona din preajma cuştii lui Ling Ling era aglomerată, toata lumea vroia să-i facă fotografii, aşa că nu am putut lua prea multe imagini cu el. În primăvara aceasta am aflat cu tristeţe că Ling Ling a murit.

Un alt punct de atracţie erau gorilele, pe care însă nu am reuşit să le văd, cu toate că am revenit, stăteau ascunse la umbră şi nu le păsa de noi.

Se poate face un tur al grădinii folosind monorail-ul, dar nu am făcut-o deoarece era coadă destul de mare. În special copii păreau încântaţi să se plimbe cu el.

Am văzut multe specii de păsări în Shinobazu Pond. Printre ele, flamingo, cu un penaj de o frumuseţe incredibilă, datorită hranei bogată în Beta carotene, substanţă provenită din crustacee. Mulţi cercetători s-au întrebat de ce flamingo stau într-un singur picior, una dintre teorii este că astfel îşi conservă căldura corpului. Nu ştiu dacă teoria este adevărată sau nu, dar mie îmi place să-i privesc în această poziţie, au eleganţă. Pentru footgrafie mi-a pozat stând în ambele picioare.

M-au distrat corbii, pe care îi găseşti în parcurile din Tokyo, deci şi în zoo. Unul dintre ei, care se plimba arogant printre vizitatori, avea privirea atât de inteligentă, încât eu am avut tot timpul impresia că mă privea superior. Am observat un domn japonez bătrân care fotografia aceeaşi pasăre, fiind atras probabil de acelaşi lucru care mă atrăgea pe mine. Am aflat recent că japonezii vor să găsească o soluţie ca să-i alunge din oraş, pentru că vor să protejeze unele specii de păsări migratoare care sunt atacate de corbi şi pentru că fac mizerie. În unele locuri au pus pe acoperiş stupi de albine, şi soluţia pare să dea roade.

Suricatele erau ţinute într-o cuşcă din sticlă şi se puteau vedea de aproape de pe toate cele patru laturi. Deasupra lor acoperişul era retractabil şi în acea zi era deschis. Una dintre ele, cea responsabilă cu paza, asculta zgomotele corbilor de afară şi stătea în poziţie de alertă. Din când în când părea că anunţă ceva. Aici am auzit cele mai multe exclamaţii de kawaii! Aproape tot ce este mic, cu păr sau cu blană, era declarat kawaii!

În grădina zoologică am avut ocazia să văd pentru prima dată cum arată toaletele publice. Citisem nişte articole de călătorie, scrise de turişti americani ( să mai crezi lucruri citite pe net! ) care spuneau că în Tokyo nu există hârtie igienică în toaletele publice. Deoarece am găsit informaţia în mai multe locuri, am crezut-o şi am zis şi eu ca Traian Brad: aşa o fi la ei! Şi tot în acele articole se spunea că este cam murdar. Credeţi-mă că este cât se poate de greşit, nu numai că toate au hârtie igienică, dar multe din toalete au un dulap în care se ţine rezerva de hârtie igienică. Curăţenia este bună şi credeţi-mă că sunt maniacă. Tipul de toalete japoneze mi se par mult mai igienice. Dacă nu vrei să le foloseşti pe cele japoneze, fiecare toaletă publică are cel puţin o toaletă în stil occidental. Am folosit după aceea şi în alte locuri, la Meiji Jingu şi în staţia de metrou de la Shibuya şi erau la fel.

Am câteva animale preferate, pe care le caut atunci când vizitez grădini zoologice. Dintre păsări, bufniţele sunt favoritele mele, mai ales cele mari, iar dintre ierbivore îmi plac enorm elefanţii şi rinocerii.

În general nu-mi plac reptilele, nu suport şerpii, îmi dau furnicături pe şira spinării. Încerc să mă controlez şi să mă uit la ei de aproape, dar îmi este destul de greu. De când cu emisiunile lui Steve Irwin, mă uit cu interes la crocodili şi aligatori. Un crocodil, nu ştiu din ce specie, avea o faţă atât de nostimă că m-a pufnit râsul. Uitaţi ceva kawaii!

Magazinele cu suveniruri au fost o încântare, aveau aproape orice animal pe care puteai să-l vezi în grădină, din pluş sau plastic, de diferite mărimi. Mi-am cumpărat o broască ţestoasă din pluş, care stă acum pe jos în bucătărie şi bineînţeles, un urs panda din plastic.

Îmi place să-mi cumpăr jucării blănoase şi apoi să umblu cu ele în braţe, pe stradă, până acasă, aşa am făcut şi cu ţestoasa de la Ueno.