De la koto la foto: aniversarea Nikon România

16 septembrie 2008: “1 an Nikon în România”

Începând cu medalia primită la intrare, pentru că sunt o “nikonistă” (se pare că acesta este termenul, mie însă nu-mi plac românizările, prefer Nikon girl ), continuând cu momentele cultural-sportive (Koto, Judo şi Kendo), prezentările comerciale, discursurile mai mult sau mai puţin tehnice şi terminând cu bufetul tradiţional japonez şi cu bonzaiul primit în dar, totul a fost de bun gust.

Follow up:

Pornind de la expresia “At the heart of the image“, s-a vorbit despre fotografia făcută cu suflet. Mi-a plăcut mult că într-o prezentare comercială s-a pus problema în acest fel. Da, pentru mine şi pentru cei care fac fotografie “cu suflet", un aparat foto nu este un simplu aparat electronic, ca un televizor sau un DVD player. Un aparat foto este un instrument cu care se realizează opere de artă. Pentru că, deşi de multe ori uităm, fotografia este o artă.

Aşa cum spunea domnul Toshiyuki Masai, preşedintele Nikon Europe, fotografia îţi păstrează amintirile, iar în unele cazuri, îţi îmbogăţeşte amintirile cu momente care au trecut prea repede şi pe care nu ai apucat să le savurezi cu adevărat decât abia atunci când vezi fotografia.

De multe ori, mai ales când am fotografiat evenimente, când m-am concentrat să prind momentul, când nu ştiam exact ce urmează şi stăteam tot timpul în priză să nu-mi scape chiar “cel mai important moment", mi s-a întâmplat să nu să observ unele lucruri. Apoi, revăzând fotografiile, să-mi zic: uite, asta nu observasem!

Capacităţile aparatulului încep să conteze în momentul în care ai de a face cu evenimente care se întâmplă foarte repede şi care nu se mai repetă. Când ai timp să faci setări, aparatul nu mai este chiar atât de important. Domnul Masai vorbea despre preocuparea Nikon de a îmbunătăţi aparatele, în aşa fel încât să “nu ratezi un zâmbet".

Nu, nu vreau să fac reclamă la Nikon, este experienţă proprie. Şi dacă este reclamă, nu-mi pasă… Am iubit fotografia când eram adolescentă, am fotografiat şi eu pe film, mi-au plăcut fotografiile alb negru, apoi am început să fac fotografii color. M-am lăsat când am descoperit că nu-mi plac culorile, din cauza calităţii slabe a developării făcute de firmele din România, când aveam de ales între maroniul trist al lui Kodak şi verdele câteodată prea ţipător al lui Fuji. Am avut o revenire cu un aparat Konica Minolta, un aparat destul de bun pentru un compact dar care mie nu mi s-a potrivit deloc, în special meniurile, care mi s-au părut greoaie. Am revenit la fotografie şi fotografia a devenit hobby acum 2 ani, odată cu Nikon D80, aparatul care mi se potriveşte perfect.

Andrei Zaharescu spunea că a auzit că sunt oameni care dorm cu aparatul foto lângă pernă, pentru că aparatul a devenit un fel de extensie a corpului lor.

Nu-l ţin pe noptieră, nu că ar fi ceva rău în asta… Dar când plec la şedinţe foto, care durează zile sau chiar săptămâni, eu şi cu D80-ul meu facem corp comun. Fie că stă în rucsac, de obicei împreună cu trei obiective, fie că îl ţin la gât, el nu mai este un accesoriu, este “un implant". Ştiu, sunt alte aparate mult mai performante, dar n-aş putea lucra cu ele. În primul rând, toate aparatele Nikon “mai bune” ca D80 sunt foarte grele şi mari. M-am jucat cu un D300 şi aproape ca nu am putut să fac o fotografie decentă, mai ales cu un obiectiv mai greu. Mi-a tremurat mâna şi am obosit repede. D80 este destul de mare şi de greu şi el în comparaţie cu altele, dar m-am obişnuit cu el şi îl iubesc. Deocamdată nu l-aş înlocui cu ceva mai uşor, pentru că nu m-ar mai mulţumi, aparatele mai uşoare au şi capacităţi ceva mai slabe.

Mi-au plăcut poveştile lui Andrei Zaharescu despre primul său aparat foto, despre aparatele ruseşti care se vindeau cândva la noi, despre fotografii care i-au rămas în minte, despre primul aparat Nikon văzut la lucru.

Mi-a plăcut mult şi prezentarea lui Lucian Mândruţă la D90, a fost simplă şi directă, de la fotograf la fotograf. Ideea de a arăta nişte fotografii personale, din concediu şi a spune că uite, aici mi-aş fi dorit să pot să fac altfel, a fost un lucru excelent. Prezentarea însă mi s-a părut strategică, pentru că nu a comparat deloc cu D80, aparat pe care D90 îl înlocuieşte, ci cu un aparat mai vechi, D70.

Discutam cu cineva cu câteva zile în urmă acelaşi lucru: “dacă aş fi avut… dacă aş fi putut să…” Ce mi-aş fi dorit eu în plus la aparatul meu? În primul şi în primul rând performanţe mai bune la sensibilitate mare. Îmi place să fac instantanee noaptea pe stradă şi au fost momente în care mi-aş fi dorit să pot să cresc ISO. Performanţa ISO la D90 (pe care o bănuiesc, pentru că ştiu ce poate face D300) este un lucru extraordinar pentru stilul meu de a face fotografii. Îmi doresc şi Active D-Lighting, am văzut şi acest lucru la D300 şi aş fi vrut să îl am şi eu. Mi-am dorit, de asemenea, viteză.
Vara aceasta, fotografiam la un matsuri unde se arunca apă în sus, cu găleata. Mi-am dorit atunci să pot să “prind” apa în aer… mi-au ieşit câteva fotografii bune pentru că fazele s-au repetat mult. Dar dacă nu se repetau, aş fi putut să nu prind nici măcar una. Iar în ce priveşte înregistrarea video, cînd am aflat zvonul eram nesigură, între timp însă am decis că merită. Nu să mă apuc să-l folosesc pe post de cameră video, dar revenind la “dacă aş fi putut…", la acelaşi matsuri, cinci minute de film… cât de frumos ar fi fost.

Cu toţi am avut medalii aurii la gât, dar printre noi a fost şi o adevărată campioană, Alina Dumitru, campioană olimpică la judo în 2008 la Beijing.

A fost întrebată care îi este fotografia cea mai dragă şi a răspuns că cea de pe podium. Şi am observat imediat că Alina este foarte fotogenică.

Demonstraţia de judo pe care a susţinut-o, cu o parteneră şi cu doi voluntari din sală, a fost o surpriză plăcută pentru toată lumea. Cu atât mai mult pentru cei doi băieţi care au luat parte la demonstraţie, deoarece este probabil o şansă unică să te proiecteze în aer o campioană olimpică.

Demonstraţia de kendo a fost de asemenea interesantă şi am observat că foarte multă lume a făcut fotografii…

De asemenea, mi-au plăcut şi cele câteva melodii interpretate la koto.

Ar mai fi de adăugat că s-a mai prezentat şi aparatul Coolpix S60, accesorizat de fashion designer-ul Mihai Albu.
Am aflat din program că evenimentul a fost organizat de Skin (firma reprezentantă Nikon în România) împreună cu Asociaţia Japan Culture Shop. Nu ştiu cine de ce anume s-a ocupat, însă rezultatul a fost excelent. :thumb:

Vă las cu alte câteva imagini luate pe parcurs, care nu cred că mai au nevoie de explicaţii.