Asakusa - partea întâi

Asakusa este o zonă situată în nord estul Tokyo-lui. A fost iniţial un oraş dezvoltat în perioada Edo în jurul templului Senso-ji. în timp, a devenit o puternică zonă comercială şi culturală.

Asakusa trebuie neapărat vizitată, pentru că oferă lucruri diferite faţă de zonele noi. De la oamenii care trăiesc aici (este un lucru firesc să vezi o doamnă îmbrăcată tradiţional), la micile altare, rămase printre blocuri şi la restaurantele tradiţionale, pe care le întâlneşti la tot pasul.

Follow up:

Atunci când vizitezi un loc sau cunoşti o persoană, contează mult prima impresie. Pentru mine, primul contact cu Asakusa a fost un lucru plăcut. Când am ajuns in cartier, mi-am scos harta şi am încercat să mă orientez, să-mi dau seama în ce direcţie este hotelul (am explicat în Anime Junctions Capitolul 2 modul în care sunt alcătuite adresele din Tokyo). Un domn care mergea cu bicicleta, s-a oprit lânga mine şi m-a întrebat dacă merg la un anumit hotel. I-am răspuns că eu caut un alt hotel şi i-am spus numele hotelului. Pronunţia mea se pare că nu a fost corectă, pentru că iniţial nu a înţeles denumirea, dar după ce a citit harta, mi-a spus râzând cum se pronunţă. Nu cunoştea hotelul, dar a încercat să mă ajute. Între timp, din restaurantul în faţa căruia discutam a ieşit un bătrân, care a vrut să vadă ce se întâmplă. După o mică discuţie pe care au purtat-o între ei, am aflat că hotelul meu este foarte aproape. Le-am mulţumit, mi-am înclinat capul şi fiecare a plecat să-şi vadă de treburi. Am văzut după aceea, că este un lucru obişnuit să nu gaseşti o adresă. De obicei, cei care dau indicaţii relativ la adrese sunt poliţiştii de stradă. Sunt mici secţii de poliţie (koban), formate din 2-3 poliţişti (vezi clădirea cu acoperişul rotund din partea dreaptă din fotografia Poarta Kaminarimon).

O imagine în lumina amurgului, luată din Asakusa, de pe Komagata Bashi (podul Komagata), către Sumida.

Din acelaşi punct, în partea stângă, o vedere spre Asakusa Dori, una din străzile principale.

O clădirea interesantă este cea a studioului Bandai. La parter este prezentată o colecţie de figurine cu personaje din anime-urile produse de ei. Ce este cu adevărat interesant, se petrece însă afară. Lângă clădire sunt expuse câteva figurine în mărime naturală, printre care am reuşit să-l recunosc pe Doraemon. Când începe ploaia, o parte din personaje (excepţie fac cîţiva mecha) sunt îmbrăcaţi cu pelerine de ploaie galbene. Atunci când ploaia încetează, pelerinele sunt scoase.

Zona cu clădirile cele mai vechi se numeşte Rokku şi este situată la nord de templul Senso-ji.

Rokku este formată din străduţe înguste, cu case vechi, de 1-2 etaje, care au la parter un mic restaurant care te îmbie cu arome apetisante. Sunt afaceri de familie, specializate pe un anume tip de mâncare, care au dus la perfecţiune o anumită reteţă. Sunt foarte mici, cu bucătăria la vedere, plita aflată cateodată afară, focul fiind făcut cu lemne. Au în jur de 6-8 locuri, cu mobilier tradiţional, dar şi câteva mese occidentale, probabil pentru turişti. Meniurile sunt expuse în vitrină şi arată apetisant. Mai târziu am aflat că pe strada Kappabashi, în apropiere de Asakusa, se află ateliere care lucrează machete foarte realiste, din ceară, pentru orice meniu. Preţul unei replici este de 10 ori mai mare decât preţul meniului pe care-l reprezintă.

Tokyo m-a surprins şi în ceea ce priveşte curăţenia. Cu toate că se construieşte continuu şi se demolează continuu, nu există praf. Deloc. Nicăieri. Clădirile care sunt în construcţie sunt acoperite cu plastic. Atunci când se fac reparaţii pe stradă şi se sapă gropi în asfalt, se colectează pământul scos în saci, iar după aceea se aspiră praful rămas. întotdeauna, locul respectiv este marcat cu indicatoare. În plus, dacă trotuarul este blocat, există întotdeauna o personă în uniformă care îşi cere scuze pentru deranj şi te ajută să traversezi strada, oprind maşinile. Asemenea grijă pentru pietoni n-am văzut nicăieri. Reparaţiile se fac foarte repede, i-am văzut săpând seara o groapă care ocupa jumătate de stradă iar a doua zi dimineaţă locul respectiv era deja asfaltat. Am văzut oameni care şterg porţiunile din cauciuc ale scărilor rulante de la metrou. De fapt, înca de acum 100 de ani, unul dintre primii scriitori care au povestit despre Japonia, Basil Hall Chamberlain, observa că virtuţile caracteristice japonezilor sunt: curăţenia, bunătatea şi un acut simţ estetic.

Un punct de atracţie este bazarul de la intrarea în templul Senso-ji (în fotografie, noaptea, când magazinele sunt închise; ziua este foarte aglomerat).

Zeci de magazine mici cu suveniruri, dulciuri fabricate după reţete tradiţionale din perioada Edo, kimono-uri, evantaie, breloc-uri, păpuşi în haine tradiţionale, katane în miniatură, măşti Noh, felinare din hârtie, maneki neko de toate mărimile.

Maneki neko sunt statuete reprezentând o pisică, care se pun în vitrina magazinului sau restaurantului. Pisica are o lăbuţă ridicată, unele dintre ele îşi mişcă lăbuţa, pentru a invita clienţii înăuntru. Se consideră că aduce noroc.

Într-unul din magazine, după ce am cumpărat masca Noh prezentată în Anime Junctions Capitolul 1, vânzătorul m-a întrebat în engleză de unde sunt. I-am răspuns tot în engleză că vin din România. Atunci, spre surprinderea mea, mi-a răspuns în româneşte: “Mulţumesc!” Mi-a explicat că uneori vin români şi cumpără de la el de la magazin.

La intrarea în bazar, se află o imensă poartă de culoare roşie, poarta Kaminarimon (Poarta tunetului). Aceasta are în partea stângă statuia zeului tunetului Rajin, iar în dreapta statuia zeului vântului Fujin. La mijloc se află un imens felinar de hârtie, cu un diametru de aproximativ 3m, care seara, dă o plăcută lumină roşie.

Continuarea in curând…