Tokyo, la apus, văzut din Sunshine City. Sugoi!

Am văzut pe Pink Tentacle câteva fotografii ale lui Shintaro Sato, făcute în Tokyo, la apus, care mi-au plăcut mult. Culorile, lumina, încadrarea, totul creează o atmosferă magică.

Preferata mea este aceasta, poate şi pentru că nu am văzut pănă acum Tokyo iarna.

Fotograful a găsit o soluţie interesantă relativ la locurile de unde se pot face fotografii în Tokyo: de pe scările exterioare ale clădirilor, ieşirile de urgenţă. O soluţie la care trebuie să recunosc că eu nu m-am gândit , cu toate că am fost pusă deseori în situaţia de căuta un unghi deosebit.

Un convertor de fotografii al Universităţii britanice St. Andrews, Face of the Future, despre care am aflat de la Japanator, m-a “desenat” în stil manga…
Un fel de Mireille… în stil shoujo.

Puteţi să vedeţi şi cum v-ar fi pictat El Greco, Botticelli sau Modigliani sau cum veţi arăta peste 50 de ani…

Ploaia mi-a amintit de versurile lui Nichita Stănescu:

Deodată am auzit ploaia venind
ca o turmă de gazele în goană,
pe acoperişe.
Înaintea ei alerga tăcerea
cu torţe de praf.

Ce loc poate fi mai liniştit decât o grădină japoneză, într-o zi ploioasă… ca cea din fotografie, de la templul Gōtoku-ji?

Am citit un articol despre Rainbow Bridge, în care autorul atrăgea atenţia asupra nivelului foarte mare de poluare.

M-am plimbat pe Rainbow Bridge anul acesta şi un prieten japonez, când a aflat că am vizitat podul, a clătinat din cap, întrebându-mă dacă nu a fost o experienţă neplăcută… Nu, am răspuns, a fost grozav, traversez podurile pe jos când am posibilitatea… senzaţia e deosebită şi apar atâtea oportunităţi pentru fotografii deosebite…

Revenind la poluare, să fim serioşi, este cu adevărat foarte zgomotos şi sunt şi gaze de eşapament, dar nu întrece o stradă aglomerată din Bucureşti. În plus, la noi, aerul este încărcat şi cu praf…

Scotocind prin sertare, mi-am regăsit o fotografie făcută acum vreo 150 de ani, în epoca Bakumatsu… sau nu?

Titlul este inspirat de nuvela lui Mircea Eliade, “O fotografie veche de 14 ani” iar fotografia este transformată cu ajutorul acestui site japonez: http://labs.wanokoto.jp/olds.

Tot de la What Japan Thinks, o statistică despre locul ideal pentru primul sărut, un moment foarte important pentru japonezi.

Băieţii au răspuns “când priveşti oraşul noaptea dintr-o clădire înaltă". Am observat şi eu asta când am fost în Sunshine City noaptea, erau multe cupluri, de diferite vârste, care stăteau şi priveau oraşul. Atmosfera era romantică, muzica în surdină, luminiţe colorate… iar prin geam, oraşul se vedea magnific…

Fetele preferă însă mai mult ca primul sărut să fie “într-o clasă goală". De ce? Nu ştiu… eu prefer prima variantă.