The statuary group from the foot of Tokyo Tower was erected by the Japan Society for the Prevention of Cruelty to Animals (Nihon Dobutsu Aigo Kyokai) to commemorate the 15 Karafuto (Sakhalin husky) dogs that were part of the Japanese research expedition to Antarctica in 1958.

I love animals, wild and domestic, and the story of these dogs deeply moved me. I saw the statue on a hot summer night, wrapped in a blue light:

The expedition members were forced to make an emergency evacuation and, for reasons unknown to me, they couldn’t take the dogs with them. Believing that the rescue team will arrive in a few days, they left some food and left. Another thing that I didn’t understand is why they left the dogs chained. The weather turned bad and the rescue team couldn’t reach the base.

A new expedition arrived after a year and found two dogs alive: Taro and Jiro. The two dogs somehow managed to broke free from the chains and managed to survive. Taro and Jiso were declared heroes, and in 1983, a film was made about their story, Nankyoku Monogatari.

Taro lived on in Sapporo, at Hokkaido University. After his death in 1970, he was stuffed and put on display at the university’s museum. Jiro returned with another expedition in Antarctica, where he died in 1960.

Statuia de la piciorul lui Tokyo Tower a fost a ridicată de Societatea Japoneză pentru Prevenirea Cruzimii contra Animalelor (Nihon Dobutsu Aigo Kyokai) în amintirea celor 15 câini Karafuto (Sakhalin husky) care au făcut parte din expediţia japoneză din Antarctica din anul 1958.

Iubesc animalele, şi cele sălbatice şi cele domestice, iar povestea acestor câini m-a tulburat. Am văzut statuia într-o noapte caldă de vară, învăluită într-o lumină albastră şi mi-a dat fiori de gheaţă.

Membri expediţiei au fost nevoiţi să plece de la baza din Antarctica şi, din motive pe care nu le-am aflat, nu au putut să ia cu ei şi câinii. Crezând că echipa de salvare va veni în câteva zile, au lăsat câinilor o provizie de mâncare şi au plecat. Un alt lucru pe care nu l-am aflat este de ce i-au lăsat legaţi. Vremea s-a înrăutăţit şi echipa de salvare nu a mai putut ajunge la bază.

O nouă expediţie, care a ajuns acolo după un an, a găsit doi câini în viaţă: Taro şi Jiro. Cei doi au reuşit să se dezlege şi au reuşit să suprevieţuiască. Tato şi Jiso au fost declaraţi eroi, iar în 1983 s-a facut şi un film despre povestea lor, Nankyoku Monogatari.

Taro a trăit în Sapporo, la Universitatea Hokkaido, unde a murit în 1970. A fost împăiat şi poate fi văzut în muzeul universităţii. Jiro s-a întors în Antarctica împreuna cu o altă expediţie, unde a murit în 1960.

Another photo with a very narrow building, squeezed between the street and the train rails, found in Setagaya, close to Gotoku-ji temple:

And the Google Maps location:

O altă fotografie cu o casă foarte îngustă pe care am descoperit-o în Setagaya, în apropiere de templul Gotoku-ji:

Şi locaţia în Google Maps:

I don’t know how it is for those who live or work in this very narrow building from Tokyo, but for me, these buildings are delightful.

Photo taken in Shibuya, close to 109:

Nu ştiu ce părere au cei care trăiesc sau lucrează în aceste clădiri foarte înguste din Tokyo, dar privite de afară, pentru mine au un farmec deosebit.

Fotografie făcută în Shibuya, în apropiere de 109:

When I took a ride with the water bus Himiko on the Sumida river, from Asakusa to Odaiba, I was surprised to see on the deck a few characters from the anime series Galaxy Express 999.

I found out afterwards that the ship was designed by a mangaka, the creator of Galaxy Express 999 and Captain Harlock, Leiji Matsumoto.

Himiko has a really great design, teardrop shaped, with a glass roof.

More Himiko pictures on the photo gallery.

Atunci când m-am plimbat cu vaporul Himiko pe râul Sumida, din Asakusa şi până în Odaiba, m-a surprins faptul că în interior am văzut câteva personaje din seria anime Galaxy Express 999.

Am aflat după aceea că vaporul a fost proiectat de un cunoscut mangaka, creatorul Galaxy Express 999 şi Captain Harlock, Leiji Matsumoto.

Himiko are un design deosebit, de forma unei lacrimi, cu acoperişul de sticlă.

Mai multe fotografii cu Himiko în galeria foto.

Kamidana is a miniature Shinto shrine placed high on the wall, on a well-lighted and quiet zone from houses or shops and businesses. An orientation facing east or south is generally considered desirable.

In most cases, kamidana enshrines a local god (kami) or a god associated with the family. The altar contains sacred tablets (ofuda) which are inscribed with written prayers and sanctified by a priest. Ofuda are typically replaced every year. The kamidana also contains a wide variety of items related to the Shinto style ceremony, like a small mirror (kagami), a miniature wooden box for coins (saisenbako), two vases for sakaki leaves (Cleyera japonica), offering vessels (water, solt, sake, rice) and shimenawa (the sacred rope from rice straw, traditionally used to delimitate a sacred area).

Kamidana photographed at Edo Tokyo Open Air Museum:

Kamidana este un altar shinto în miniatură, care se agaţă pe perete, la înălţime, într-o zonă luminată şi liniştită din casă, în magazine sau birouri. Se consideră a fi benefică o orientare cu faţa către est sau sud.

Altarul este dedicat de obicei zeităţii (kami) locale sau unei zeităţi asociate cu familia. Kamidana conţine tăbliţe cu rugăciuni (ofuda), binecuvântate de un preot shinto, care de obicei se înlocuiesc în fiecare an. Altarul mai poate conţine şi alte obiecte legate de ceremonia shinto, cum ar fi o mică oglindă (kagami), o miniatură după cutia în care se aruncă monezi (saisenbako), două vase pentru ramuri de sakaki (Cleyera japonica), vase pentru ofrande (apă, sare, sake, orez) şi o shimenawa (o frânghie din paie de orez cu rol de purificare şi de demarcare a unui spaţiu sacru).

Am fotografiat aceste două kamidana la muzeul Edo Tokyo Open Air: