Etichete: samurai
Farmecul vechiului Edo - partea întâi
De Muza chan la Apr 21, 2008 | În Tokyo văzut de Muza chan | 2 comentarii »
Cu toate că în Tokyo există zone cu clădiri vechi, care te ajută să îţi faci o imagine despre vechiul oraş, majoritatea reconstruite după cel de-a doilea război mondial, dacă vrei să vezi cum arăta cu adevărat Edo trebuie să vizitezi cele două muzee: Edo Tokyo şi Edo Tokyo Open Air.
Intrarea în zona cu exponate din perioada Edo din muzeul Edo Tokyo se face traversând replica vechiului pod Nihonbashi, reconstruit în muzeu aşa cum arăta în anul 1603, la începutul perioadei Edo. Traversarea podului din lemn, sub formă de arc, mi-a lăsat impresia de călătorie în timp.
Cu câteva zile înainte, când m-am plimbat prin Ginza, am traversat actualul pod, construit în anul 1911, în stil Renaissence. Din cauza aspectului european, familiar, nici nu l-am observat. Târziu, după ce m-am uitat pe hartă, am descoperit că am trecut pe lângă unul din locurile istorice importante din Tokyo, tot acolo fiind şi borna care marchează kilometrul 0.
Replica podului este spectaculoasă, traversează o sală uriaşă la mare înălţime. Imaginea de ansamblu a vechiului pod mi-am format-o însă mai bine dintr-o dioramă.
Templul Sengakuji şi povestea celor 47 de ronini
De Muza chan la Nov 13, 2007 | În Tokyo văzut de Muza chan | 3 comentarii »
Dacă vizitezi templul Sengakuji, chiar dacă nu cunoşti povestea celor 47 de ronini, aceasta îţi este spusă la intrare. Un vânzător bătrân, de la unul din magazinele de suveniruri aflate la intrarea templului, mi-a dat un pliant cu povestea lor şi mi-a explicat pe scurt, cu mândrie, câteva lucruri.
Faptele s-au petrecut în felul următor: în anul 1701, Asano Naganori, daimyo al domeniului Ako, a fost ales să se ocupe de primirea celor care aduceau urări împaratului, cu ocazia anului nou. El a fost instruit în ce priveşte eticheta de către Kira Yoshinaka, un oficial de rang înalt în ierarhia shogunatului. Kira era recunoscut ca un om nepoliticos, arogant şi corupt. Supărat pe faptul că Asano nu şi-a dovedit mulţumirea faţă de el, oferindu-i o sumă de bani ca mită, s-a comportat arogant cu acesta, jignindu-l. Asano s-a înfuriat şi a scos sabia. Lovitura i-a fost deviată şi Kira a scăpat cu o rană uşoară.











