Etichete: odaiko
Meiji Jingu
De Muza chan la Mar 20, 2008 | În Tokyo văzut de Muza chan | 4 comentarii »
Meiji Jingu ( 明治神宮 ) este un templu shinto închinat împăratului Meiji şi împărătesei Shoken. A fost construit în anul 1920, ca loc pentru venerarea lor. Clădirea originală a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial, cea folosită astăzi fiind reconstruită în anul 1958. Este cel mai vizitat loc din Tokyo în perioada Anului nou ( Shogatsu ). În anul 2001 au fost 3.260.000 de vizitatori în perioada 1-3 ianuarie!
Meiji Jingu a fost cea mai plăcută experienţă din punct de vedere spiritual pe care am avut-o în Tokyo. Templul este aşezat foarte aproape de staţia Harajuku, în mijlocul unui parc ( Yoyogi Park ) cu copaci bătrâni şi deşi. Cu toate că are aspect natural, parcul nu este o porţiune a unei vechi păduri, ci a fost plantat de 110.000 de voluntari în anul 1920. Durează aproximativ 10-15 minute să parcurgi distanţa de la primul torii, aflat la intrarea în parc, trecând prin celelalte două, până la clădirea principală. Cele trei torii delimitează rând pe rând, spaţiul sacru de cel profan. Pe măsură ce înaintezi, parcă intri într-o altă lume.

Concertul trupei Yamato (Bucureşti 5 martie 2008)
De Muza chan la Mar 12, 2008 | În Muzică | 5 comentarii »

Trupa Yamato ( The Drummers of Japan ) a fost înfiinţată de Masa Ogawa în anul 1993, în oraşul Nara. Numele Yamato vine de la vechea denumire a prefecturii Nara, dar, în acelaşi timp este un cuvânt cu o semnificaţie specială pentru japonezi, deoarece evocă o perioadă de pace şi dezvoltare artistică ( Yamato jidai 250-710 ).











