Îmi plac sărbătorile japoneze, şi cele de origine budistă şi cele shintoiste, deoarece au o simplitate şi o puritate care nu se găsesc în obiceiurile noastre. Te fac să priveşti lumea cu ochi de copil şi să te bucuri de lucruri simple, reuşesc să te transpună în lumea lor magică, cu kami, fiinţe supranaturale şi poveşti romantice. Acest lucru nu mi s-a întâmplat doar mie, deoarece am participat pentru prima dată la aceaste sărbători, ci li s-a întâmplat şi oamenilor din jurul meu, cu toate că unii dintre ei, probabil, participă în fiecare an. Am văzut oameni în vârstă, bărbaţi serioşi ( şi stiţi că bărbaţii japonezii sunt uimitor de serioşi ) bucurându-se şi jucându-se alături de tineri şi de copii. Am întâlnit oameni care-mi zâmbeau şi încercau să-mi explice unele lucruri, am văzut foarte mulţi fotografi, unii profesionişti, foarte mulţi amatori, cu aparate scumpe, ieftine sau chiar cu telefoane mobile, care încercau, ca şi mine, să prindă momente deosebite.

Anul acesta am participat la câteva festivaluri care au avut loc în luna iulie în Tokyo, primul dintre ele, aşa cum spuneam în articolul anterior,Tanabata, pe 7 iulie, în Asakusa.

Cu o seară înainte fusesem la Asakusa jinja, unde ramura de bambus era deja împodobită cu destul de multe bileţele ( tanzaku ), de culori diferite, pe care erau scrise dorinţe. Nu ştiu cum a arătat în final, probabil că a fost mult mai încărcată, am vrut să o văd dar a doua zi dimineaţa când am ajuns acolo, creanga nu mai era, fusese deja luată şi pusă pe râul Sumida, aşa cum este obiceiul.

Citeşte mai departe