Tofu a fost adus în Japonia de către călugării budişti chinezi, la mijlocul secolului al VI-lea. Nu a fost menţionat în scrieri până în anul 1183, când a apărut într-un document de la templul Kasuga din Nara, deoarece era considerat a fi hrana săracului. Cu timpul a devenit foarte popular, fiind una din principalele surse de proteine. De asemenea, tofu este bogat în amino acizi, vitaminele B1 şi E, calciu şi potasiu.

Tofu se face din boabe de soia fierte şi apoi măcinate, pastă din care se separă un lichid de consistenţa laptelui (tonyu) şi pulpa (okara). Tonyu se amestecă cu un agent coagulant (gypsum) şi apoi se pune în forme şi astfel se obţine produsul final, care seamănă la aspect cu brânza.

Una dintre cele mai simple şi mai vechi reţete de tofu este Agedashi tofu ( 揚げ出し豆腐 - tofu prăjit ), reţetă care a apărut într-o carte din anul 1782, Tofu Hyakuchin (100 de reţete de tofu).

Ingrediente pentru 4 porţii:

Citeşte mai departe

Nasu ( vânăta ), a fost adusă în Japonia din India, de către chinezi şi a fost folosită în bucătăria japoneză încă din jurul anului 750. În Japonia se cultivă aproximativ 80 de specii de nasu, care diferă de vânăta de la noi prin mărime, nasu fiind mult mai mică. Japonezii consideră că nasu reduce febra, reduce durerea şi ajută la circulaţie. Se foloseşte ca ingredient în supele miso, în salate şi gătită în stil tempura.

Yaki nasu (vinete coapte cu sos de soia) este unul dintre cele mai populare aperitive japoneze, o reţetă simplă şi uşor de gătit.

Ingrediente pentru 4 porţii:

Citeşte mai departe

Dovleacul (kabocha) a fost adus în Japonia de către negustorii portughezi care au acostat în insulele Kyushu în anul 1540. Portughezii aduceau planta din Cambodgia şi o numeau cambodia abóbora ( カンボジャ・アボボラ ), iar japonezii i-au dat denumirea kabocha. În unele regiuni ale Japoniei îl găsim şi cu denumirea de “bobora", denumire care vine de la o modificare a celui de-al doilea cuvânt.

Există mai multe specii de dovleac japonez. Cea mai cunoscută specie, shishigatani kabocha, are chiar un festival dedicat (Kabocha Kuyo), care are loc în Kyoto, pe 25 iulie la templul Anrakuji. Japonezii cred că dovleacul consumat în această zi previne paraliziile şi comoţiile cerebrale.

Există mai multe feluri de a găti dovleacul, pentru astăzi am ales o reţetă de dovleac cu seminţe de susan (kabocha no goma-ni).

Ingrediente pentru 4 porţii:

Citeşte mai departe

Teriyaki ( 照り焼き ) este o metodă de preparare folosită în bucătăria japoneză în care carnea este marinată şi apoi prăjită într-un sos ( tare ) făcut din sos de soia, mirin şi zahăr. Se poate folosi peşte ( ton, somon ), carne de pui, de porc sau sepie.

Cuvântul teriyaki este o compus din două cuvinte: teri ( luciu ) şi yaki ( a prăji/a frige la grătar ). Carnea gătită cu acest sos capătă un luciu deosebit, apetisant, datorită mirin-ului. Reţeta este foarte gustoasă, simplă, uşor de preparat şi lasă în bucătărie un miros deosebit.

Citeşte mai departe

Udon ( うどん ) este un tip de tăiţei din făină de grâu, folosiţi în bucătăria japoneză. La fel ca şi celelalte tipuri de tăiţei, udon-ul a fost adus de călugării budisti din China, la începutul secolului al IX-lea.

Genul acesta de mâncare constă în tăiţei, combinaţi cu alte ingrediente, serviţi împreună sub formă de supă. Există o mare varietate de reţete de preparare a udon-ului, în funcţie de ingredientele folosite şi a modului de preparare a supei. Se poate folosi: carne de pui, carne de porc, ou, legume (varză, morcov, ceapă, spanac), tofu, ciuperci. Supa constă dintr-o combinaţie de dashi, sos de soia şi mirin, dar se pot adăuga şi miso sau curry.

Tempura ( てんぷら ) este un fel de mâncare japoneză care constă din fructe de mare şi legume, acoperite cu un aluat şi prăjite în ulei vegetal. Pentru tempura se pot folosi legume (cartofi dulci, ceapă, dovleac, vinete, rădăcină de lotus), ciuperci, bambus, caracatiţă, creveţi, unele specii de peşte, ţipar. Şi pentru aluat există mai multe reţete, acesta poate conţine pe lângă făină de grâu şi apă, pesmet, mălai, mirodenii, praf de copt şi ou.

Tempura a fost adusă în Japonia de către misionarii portughezi în sec al XV-lea. Acest gen de mâncare este întâlnit şi astăzi în bucătăria mediteraneană, diferenţa fiind făcută prin faptul că aluatul conţine diferite tipuri de brânză, în special parmezan. Tot portughezii au adus pâinea în Japonia (pan vine de la portughezul pão). Denumirea tempura vine de la cuvantul tempero (a condimenta).

Voi prezenta o reţetă de tempura udon, adică udon care se serveşte cu creveţi gătiţi în stil tempura. În articolele viitoare voi prezenta şi alte reţete de udon şi de tempura.

Ingrediente pentru 4 porţii:

Citeşte mai departe