Îmi plac sărbătorile japoneze, şi cele de origine budistă şi cele shintoiste, deoarece au o simplitate şi o puritate care nu se găsesc în obiceiurile noastre. Te fac să priveşti lumea cu ochi de copil şi să te bucuri de lucruri simple, reuşesc să te transpună în lumea lor magică, cu kami, fiinţe supranaturale şi poveşti romantice. Acest lucru nu mi s-a întâmplat doar mie, deoarece am participat pentru prima dată la aceaste sărbători, ci li s-a întâmplat şi oamenilor din jurul meu, cu toate că unii dintre ei, probabil, participă în fiecare an. Am văzut oameni în vârstă, bărbaţi serioşi ( şi stiţi că bărbaţii japonezii sunt uimitor de serioşi ) bucurându-se şi jucându-se alături de tineri şi de copii. Am întâlnit oameni care-mi zâmbeau şi încercau să-mi explice unele lucruri, am văzut foarte mulţi fotografi, unii profesionişti, foarte mulţi amatori, cu aparate scumpe, ieftine sau chiar cu telefoane mobile, care încercau, ca şi mine, să prindă momente deosebite.

Anul acesta am participat la câteva festivaluri care au avut loc în luna iulie în Tokyo, primul dintre ele, aşa cum spuneam în articolul anterior,Tanabata, pe 7 iulie, în Asakusa.

Cu o seară înainte fusesem la Asakusa jinja, unde ramura de bambus era deja împodobită cu destul de multe bileţele ( tanzaku ), de culori diferite, pe care erau scrise dorinţe. Nu ştiu cum a arătat în final, probabil că a fost mult mai încărcată, am vrut să o văd dar a doua zi dimineaţa când am ajuns acolo, creanga nu mai era, fusese deja luată şi pusă pe râul Sumida, aşa cum este obiceiul.

Citeşte mai departe

Asakusa se poate vizita şi în stil tradiţional, închiriind o ricşă din faţa porţii Kaminarimon. Cuvântul ricşa vine din japoneză: jinrikisha 人力車 ( care ar însemna vehicol cu putere umană ). Ricşa a apărut în perioada Meiji şi a devenit principalul mijloc de transport în Edo, unde a înlocuit palanquin-ul, fiind mult mai rapidă. S-a ales să se folosească oameni în loc de cai, pentru că un om era mult mai prost plătit decât cheltuiala pentru întreţinerea unui cal. Se estimează că în jurul anului 1870 erau aproximativ 40.000 de astfel de vehicole. Acest serviciu este folosit şi astăzi şi în scop turistic, dar şi pentru distracţia localnicilor. In general, am văzut că perechile de tineri japonezi închiriază ricşa.

Băieţii care lucrează aici sunt atletici, poartă pantaloni scurţi cu o croială ciudată, care sunt largi când stau în poziţie normală, fiind făcuţi să fie comozi în poziţia în care stau când trag ricşa. Aceştia invită cuplurile la plimbare. I-am văzut discutând şi distrându-şi clientele. Tot ei fac curat în acea zonă, fiind ceva obişnuit să-i vezi cu o mătură şi un făraş. Nu am apelat la serviciile lor, considerând înjositor să mă plimb cu un vehicol tras de un om. În Asia însă, lucrurile sunt privite cu totul altfel.

Citeşte mai departe

Asakusa este o zonă situată în nord estul Tokyo-lui. A fost iniţial un oraş dezvoltat în perioada Edo în jurul templului Senso-ji. în timp, a devenit o puternică zonă comercială şi culturală.

Asakusa trebuie neapărat vizitată, pentru că oferă lucruri diferite faţă de zonele noi. De la oamenii care trăiesc aici (este un lucru firesc să vezi o doamnă îmbrăcată tradiţional), la micile altare, rămase printre blocuri şi la restaurantele tradiţionale, pe care le întâlneşti la tot pasul.

Citeşte mai departe