Etichete: 5 mai
Tradiţii şi obiceiuri - Tango no sekku (5 mai)
De Muza chan la Apr 28, 2008 | În Tradiţii şi obiceiuri | 1 comentariu »
Aşa cum fetele au sărbătoarea lor pe data de 3 martie ( Hina matsuri ) şi băieţii sunt sărbătoriţi pe 5 mai când are loc Tango no Sekku ( 端午の節句 ). În această zi se merge la templu şi se fac rugăciuni pentru succesul în viaţă al copiilor şi pentru sănătatea lor. În anul 1948 a fost declarată sărbătoare naţională, cu numele Kodomo no Hi ( ziua copiilor - こどもの日 ), căpătând un caracter mai general.
Campania lansată de Bergenbier pentru declararea pe data de 5 mai a “zilei bărbatului”, m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva cei care au ales-o cunoşteau sărbătoarea japoneză a băieţilor. Tradiţiile şi obiceiurile din Japonia sunt destul de puţin cunoscute la noi şi de aceea, în timp ce pregăteam acest articol, am devenit foarte interesată să aflu cum s-a ales această dată.
Între timp, am aflat că ziua ar fi fost aleasă doar pentru că atunci era ziua şefului echipei care s-a ocupat de proiect… ![]()
Evident, îmi făcusem prea mari iluzii…
totuşi, interesantă coincidenţa…











